Tradițiile de iarnă, celebrate la Moldovița prin implicarea comunității locale

George Serenec
De către George Serenec
Articolul de 2 Min Publicat

Moldovița a fost, astăzi, gazda unui eveniment dedicat păstrării și promovării tradițiilor de iarnă, organizat de Primăria Comunei Moldovița în centrul localității. Manifestarea a reunit tineri, localnici și invitați, oferind publicului un tablou autentic al obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă din Bucovina.

Evenimentul a pus accent pe implicarea tinerilor în transmiterea tradițiilor, aceștia prezentând scenete și obiceiuri păstrate din generație în generație. Un moment apreciat de public a fost reprezentat de „Banda lui Jianu”, formată din tineri călare, care a adus în fața spectatorilor o scenetă tradițională, urmărită cu interes de numeroșii participanți. Realizarea acestui moment a fost posibilă prin implicarea și susținerea unor oameni ai locului, între care se numără familia Dujac (Tiroliana Moldovița) și familia Hariuc – Paula și Costel.

Atmosfera a fost completată de grupul mascaților, care a prezentat o urătură tradițională, precum și de grupul „Huțulii” de la Școala Gimnazială Argel, coordonat de doamna profesoară Cerasela Ciornei. Elevii au adus în fața publicului urături și scenete de Anul Nou, contribuind la transmiterea valorilor culturale către noile generații.

Un moment special al evenimentului l-a constituit apariția unei perechi de boi, care au însoțit plugușorul prezentat de grupul „Huțulii”. Prezența acestora a oferit un cadru autentic, amintind de obiceiurile tradiționale practicate odinioară în satele bucovinene.

Pe parcursul evenimentului, Primăria Comunei Moldovița a oferit participanților și publicului vin, ceai cald, bucate locale și colăcei, iar urătorii au fost răsplătiți pentru efortul și dedicarea lor.

Prin această manifestare, comunitatea din Moldovița a demonstrat încă o dată importanța păstrării tradițiilor și a implicării active a tinerilor în viața culturală locală. Organizatorii au adresat mulțumiri tuturor celor implicați și oamenilor locului care au sprijinit desfășurarea evenimentului, contribuind la menținerea identității culturale a zonei.

ETICHETAT:
Distribuie acest articol